Seminarul de Cercetare Interdisciplinara a Religiilor si Ideologiilor


Primul număr al Revistei de Filosofie Aplicată

Ne bucurăm să vă putem semnala apariția primului număr al Revistei de Filosofie Aplicată, o revistă publicată de SACRI cu sprijinul Centrului de Filosofie Aplicată al Universității Babeș-Bolyai și al Atelierului de Comunicare și Dezvoltare Personală.

Revista se adresează cercetătorilor din domeniul filosofiei aplicate și își propune să publice două numere pe an. Textele sunt publicate în limba română sau în limba engleză.

Primul număr se deschide cu un articol semnat de Karoly Veress, directorul Centrului de Filosofie Aplicată, care discută tradițiile curente în domeniul filosofiei aplicate, cele mai importante fiind tradiția hermeneutică și cea postmodernă. Concluzia autorului este că „practica hermeneutică a aplicării are șansa de a aduce filosofia mai aproape de condiția umană”.

Tema generală a studiilor și articolelor din primul număr al revistei este filosofia comunicării.

Sandu Frunză, în studiul său Consilierea filosofică și continua restaurare a ființei umane analizează mai multe elemente ce trasează profilul consilierii filosofice la începutul secolului XXI. Autorii discutați în acest context sunt filosofii Lou Marinoff, Aurel Codoban și Emmy van Deurzen.

În studiul On the Strategic Dimension of the Bohmian Dialogue, Iulia Grad relevă importanța conceptului de dialog din gândirea lui David Bohm pentru practica dialogului. Autoarea subliniază că aspectele relevante pentru această practică sunt dimensiunea epistemologică, cea creativă și cea etică.

Articolul lui Radu-Cristian Andreescu, Problema trimiterii în teoriile semnului: De la Saussure și Peirce la Baudrillard pleacă de la teoreticienii clasici ai semnului – Ferdinand de Saussure și Charles Sanders Peirce, pentru a evidenția „urmele” acestor concepții în conceptele de simulare și simulacru dezvoltate de Jean Baudrillard.

Pe urmele lui Saussure, însă inspirându-se din exegezele propuse de Jacques Derrida, G.W.F.Hegel și Maurice Merleau-Ponty, este și contribuția propusă de Ioan Corjuc, Semnul – o unitate cu două fețe.

Pornind de la ideile lui Robert T. Craig și Hans-Georg Gadamer, Anisia Alis Iacob propune o analiză în cheie triplă a comunicării (ca practică, întâlnire în spațiu și ca virtualitate). Textul ei, Comunicarea. O analiză a întâlnirii, discută de asemenea consecințele dezvoltărilor tehnologice din ultimele decenii asupra fenomenului comunicării.

Numărul se încheie cu trei recenzii care abordează lucrări recente din mai multe sub-domenii ale filosofiei aplicate: filosofia politică și jurisprudența europeană (cartea Governance by Numbers, de Alain Supiot, recenzată de Teodora Groza), filosofia pentru copii (cartea Paroles des philosophes en herbe, recenzată de Mihaela Frunză) și respectiv relați dintre filosofie, politică și literatură (cartea Între moartea politicii și moartea lui Dumnezeu, recenzată de Silviu Cristian Rad).

Vă invităm să lecturați textele din primul număr al Revistei de Filosofie Aplicată și să le împărtășiți cu colegii și colaboratorii dumnavoastră.

(prezentare de Mihaela Frunză)

sigla RFA

A apărut numărul 48 al revistei Journal for the Study of Religions and Ideologies

Vă invităm să lecturați articolele din numărul 48 al revistei Journal for the Study of Religions and Ideologies, disponibile pe site-ul revistei.

Revista se deschide cu articolul semnat de Ioan Chirilă, Stelian Pașca-Tușa, Elena Onețiu, o perspectivă actuală despre istoria lui Melchizedek în tradiția rabinică și creștină. Ramona Simuț discută poziția lui Edward Schillebeeckx despre înviere în perspectivă contemporană.  Valeriu Frunzaru și Elena Monica Frunzaru analizează perspectiva sociologică și cea creștină despre materialism într-o abordare comparativă.

Analiza de discurs fundamentează două din articolele revistei. Pe de o parte, Roxana Patraș, Camelia Grădinaru și Sorina Postolea investighează comentariile online ale utilizatorilor pornind de la o serie de articole despre cazul incendiului de la clubul „Colectiv”. Pe de altă parte, un grup de cercetători din Malaezia cordonat de Azweed Mohamad conduc o analiză a cazurilor de apostazie înregistrate în regiune.

Comunicarea politică reprezintă obiectul analizei Aurei-Elena Schussler, într-un text despre mitul ciberspațiului și limitele netocrației. Dimensiunea simbolică a responsabilității  în comunicarea organizațională este tema articolului semnat de Iulia Grad.

Andrés Francisco Dapuez propune un excurs asupra fundamentelor teologice și filosofice ale developmentalismului. Secțiunea articolelor se încheie cu încercarea de a oferi o soluție crizei identitare europene din perspectiva dezvoltării  personale și a visului american, oferită de Sandu Frunză.

Numărul 48 conține de asemenea trei recenzii ale unor apariții editoriale. Ramona Hosu analizează un volum al lui Ioan Chirilă; Teodora Groza și Elvira Groza semnalează apariția lucrării de debut a lui Mihnea Stoica despre populismul european; iar Iuliu-Marius Morariu trece în revistă o apariție recentă a editurii Eikon despre etica gîndirii religioase a lui Dumitru Stăniloae.

 

Vă invităm să citiți aceste texte și să le recomandați tuturor celor interesați de abordările religioase interdisciplinare.