Seminarul de Cercetare Interdisciplinara a Religiilor si Ideologiilor


Noul număr JSRI – vol. 20 nr. 59, vara 2021

Prezentare realizată de Marius Florea

A apărut noul număr al revistei Journal for the Study of Religions and Ideologies: volumul 20, numărul 59, vara 2021, dedicat experiențelor lui homo religiosus.

Primul articol, semnat de Sandu Frunză, vorbește despre rolul pe care meditația îl poate avea în prezent în căutarea tot mai populară a autenticității și echilibrului de către omul occidental. Se pleacă de la fascinația lui Eliade pentru cultura indiană, care îi oferă avantajul de a scăpa de perspectiva eurocentrică, dar trecerea în revistă tehnicilor tradiției creștin ortodoxe prin amintirea lui Dumitru Stăniloae sau a unor tehnici moderne reprezentate de terapeuți precum Christophe André oferă o deschidere mai mare a perspectivelor. Astfel, meditația ajunge să se îngrijească și de corporalitate și dragoste, dar și de interioritate și pura contemplare, fiind un proces unificator într-o lume fragmentată de digitalizare.

Elvira Groza și Adrian Groza analizează experiența limitei din perspectiva întâlnirii între sacru și profan așa cum apare ea în opera lui Eliade. Această experiență a relevației este una ireductibilă la structura ontologică omenească, care coincide cu atingerea paradoxală a limitei, care se poate manifesta prin experiențe religioase sau existențiale, dar și prin alte mijloace așa cum arată filosofia contemporană, anume suveranitatea la Georges Bataille sau dorința la Renaud Barbaras.

Tot între sacru și profan activează mitul, care este subiectul de discuție în articolul semnat de Agnieszka Turoń-Kowalska ce încearcă să facă o paralelă între două teorii similare care iau naștere în paralel, cea a lui Mircea Eliade și a lui Leszek Kołakowski. Aceștia au o viziune similară asupra mitului care este după ei felul ființei umane de a explica existența lumii și locul omului în cadrul acesteia, fiind totodată un adăpost împotriva fricii și incertitudinii. Deși ambii autori consideră că mitul se plasează la tensiunea dintre sacru și profan, interpretările concluziilor la care aceștia ajung pot fi diferite.

Un articol care urmărește o altă parte a operei lui Eliade este cel al lui Lucian-Vasile Szabo, care se interesează de nuvelele și romanele de ficțiune speculativă pe care acestea le-a publicat pentru a defini omul post-istoric. La confluența dintre literatura fantastică și științifico-fantastică, operele acestuia sunt și reinterpretări ale narațiunilor populare și mitice. Acestu lucru face ca Eliade să fie un precursor al postmodernismului literar prin felul postuman de a formula meditația asupra condiției umane.

Un alt studiu în paralel este cel întreprins de Eun Young Hwang care vizează moralitatea și religia în operele lui Charles Taylor și Mircea Eliade, cu accentul pe metoda fenomenologică a celor doi de a vedea sensibilitatea față de sacru legată strâns de întregul orizont al experienței umane. Viața cotidiană poate fi intercalată de activități de însemnătate religioasă și nu numai, care să facă posibilă suprapunerea sacrului și profanului.

Aurel Pavel și Dan Țăreanu descoperă argumente în favoarea ipotezei că milenarismul din lumea creștină nu a fost doar un fenomen al secolelor III-IV cu o revigorare în primele decenii ale secolului al XVI-lea, ci că există o continuitate a acestor concepții care îmbină diverse interpretări și viziuni eshatologice.

Iulia Grad folosește legăturile pe care Eliade le trasează între narațiuni și sacralitate pentru a analiza o nouă tendință în publicitate care pare să ia o „turnură literară” și să se concentreze pe furnizarea unor povești încărcate de semnificații. Această nouă structură narativă care apare în media vine să acopere nevoia omului contemporan de sens și de realitate, ca răspuns la condiția postmodernă în care se află, Tricia Sheffield vorbind chiar de o dimensiune religioasă a publicității.

Krystian Pawlaczyk aduce în discuție noțiunea de timp linear discutată de Mircea Eliade și Karl Löwith, ambii fiind de părere că această linie temporală originează în iudaism și este popularizată mai departe prin creștinism. Comparând această doctrină cu schemele primordiale arhaice care considerau timpul ca fiind ciclic, putem să vedem clar amprenta culturală pe care o lasă gândirea iudeo-creștină asupra noastră, și chiar să diagnosticăm criza spirituală prin care trec societățile vestice, manifestată prin nihilismul existențial și totalitarismele secolului trecut.

Ultimul articol din acest număr tratează un subiect cu mari implicații contemporane, anume „religia populară” (en. folk religion) ca termen nerecunoscut în mod oficial în Federația Rusă, cu toate că din punct de vedere etnic avem acolo de a face cu o diversitate mare. Anton Salmin susține că fără recunoașterea religiei populare, care este un factor la fel de important în coagularea comunităților ca și religiile organizate, etnografia rusească nu poate să avanseze.

Numărul se încheie cu recenzia lui Mircea Diaconu a cărții Contribuții la filosofia Renașterii; Itinerar italian de Mircea Eliade. Cartea este reeditarea în 2021 a tezei de licență a lui Eliade, editată de Oana Camelia Șerban, profesor asistent la Facultatea de Filosofie din București. Perspectiva lui Eliade din această primă lucrare științifică este una generală care încearcă în principal să arate schimbarea de paradigmă din Renaștere de la viziunea teocentrică medievală la cea a criterionului antropocentric, omul ca măsură a tuturor lucrurilor.

Sursă foto: Wikipedia