Seminarul de Cercetare Interdisciplinara a Religiilor si Ideologiilor


PHILETIX – programul de conferințe în colaborare CCEA + SCIRI

În cea de-a doua săptămână din ianuarie s-a încheiat un prim ciclu de întâlniri organizate de SCIRI în parteneriat cu Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, desfășurate sub genericul “PHILETIX”, care s-au desfășurat online pe parcursul primului semestru al anului universitar 2020/2021. A fost un program reușit din toate punctele de vedere – atât din perspectiva temelor propuse, cât și din perspectiva modului în care publicul a interacționat la fiecare întâlnire. În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt acest program, cu câteva exemple și imagini din cuprinsul întâlnirilor.

Din punct de vedere tematic, un prim calup de întâlniri a avut în centru teme, idei și fenomene care și-au propus să investigheze modul în care spațiul online ne remodelează viețile, deschizându-ne diverse oportunități: de a trăi mai intens (prezentarea „You Only Live Once” – invitată: Cristina Voinea, comentator: Emilian Mihailov, 15 octombrie 2020), de a ne lărgi reputația (dezbaterea „The Social Dilemma și viața online”, 22 octombrie 2020), de a putea intra în noi tipuri de relații amoroase (prezentarea „Drumul spre fericire în lumea Tinder” – invitată Maria Stoicescu, comentator Toni Gibea, 19 noiembrie 2020) sau de a automatiza diverse ocupații (dezbaterea „Cum să trăim cu IA: provocări etice pentru politicile de azi și de mâine, 26 noiembrie 2020). Aceste tendințe puteau fi constatate și înainte de perioada pandemiei – însă s-au accentuat și au devenit din ce în ce mai vizibile pe măsură ce viața noastră socială s-a mutat în cea mai mare parte în spațiul online. În același timp, provocările și dilemele etice venite “la pachet” cu aceste oportunități nu sunt puține și au dat naștere unor întrebări și discuții vii. 

Astfel, în prima întâlnire din program, Cristina Voinea a discutat despre multitudinea de semnificații din spatele tendinței – în aparență superficială și hedonistă “You Only Live Once – #YOLO”. În discuția cu Emilian Mihailov, a identificat, pe lângă interpretarea răspândită a YOLO, de a nu rata oportunitățile care apar de-a lungul vieții, pe cea care o asociază unui stil de a trăi în compania exersării continue a imaginației morale, prin care ne evaluăm autocritic consecințele acțiunilor noastre și ne motivăm să devenim mai buni. În acest sens, faptul că trăim doar o dată ne poate ajuta să evaluăm lumea posibilă în care am fi acționat altfel și să devenim mai responsabili față de alegerile noastre.

Într-o dezbatere care a adunat 100 de spectatori, Constantin Vică, Cristina Voinea, Anda Zahiu și Mihaela Frunză au discutat pe marginea docu-dramei “The Social Dilemma”. Intervențiile au vizat problematica post-adevărului în social media, cea a responsabilității celor care dețin diverse poziții în ierarhia companiilor (care pe parcursul filmului nu își asumă nici unul responsabilitatea pentru derapajele pe care le identifică de altfel la “restul” companiilor) problema posibilității unei “tehnologii mai umane” (oferită ca alternativă la tehnologiile curente), dilemele muncii digitale.

Alte două întâlniri au avut în centru modul în care filosofia poate fi prezentată într-o manieră introductivă, pentru o audiență mai largă. În acest caz, dezbaterile au pornit de la prezentarea unor volume de filosofie deja apărute (volumul „Socrate în blugi”, semnat de Laurențiu Stoicu, prezentat de Cristian Iftode, Petruț Dinu și Iulia Rădulescu în 5 noiembrie 2020) sau în curs de publicare (dezbaterea „New Approaches to Writing about Ethics: A Roundtable”, prilejuită de volumul semnat de Michael Jones, Mark Farnham, David Saxon și prezentat de Ștefan Maftei și Mihaela Frunză în 12 noiembrie 2020). 

Alte două întâlniri au problematizat tema creativității, din unghiuri diferite: procesul creativ văzut în relație cu tema imitării (dezbaterea „Ce mai înseamnă să fii creativ și original?”, invitați: Ioana Pelehatăi, Alex Lungu, Radu Uszkai, Constantin Vică, 10 decembrie 2020) respectiv susținerea creativității în relație cu comunitățile filosofice și în special cu comunitatea tipică filosofiei pentru copii („Creativity and the process of creating a community of philosophical investigation”, invitată Joana Rita Sousa, comentator Mihaela Frunză, 17 decembrie 2020).

Ultimul calup de întâlniri a propus discutarea unor valori etice mai vechi sau mai noi, aducând însă un plus de prospețime prin adăugarea unor tușe recente, a unor studii empirice sau a unor perspective inedite. Astfel, temele au inclus discutarea empatiei și compasiunii („The relations of empathy and compassion to our wellbeing”, invitată Ellie Crisp, comentator Liana Precup, 29 octombrie 2020); responsabilitatea și iresponsabilitatea („Când fracționarea responsabilității duce la iresponsabilitate”, invitată Gabriela Blebea-Nicolae, comentator Laurențiu Gheorghe, 3 decembrie 2020); relația dintre competiție și invidie („Societatea competiției de la viciul invidiei la emulația capitalistă”, invitat Radu-Cristian Andreescu, comentator Emilian Socaciu, 7 ianuarie 2021); respectiv modul în care se schimbă valorile morale în trecerea de la o generație la alta („Cei 70 de ani de acasă. Transmiterea valorilor morale în familie”, invitată Laura Ghinea, comentator Florian Nițu, 14 ianuarie 2021).

Astfel, în intervenția sa, Radu-Cristian Andreescu a propus o analiză etică a “spiritului capitalist” (mai degrabă decât a capitalismului înțeles ca teorie economică), scoțând în relief modul în care acesta încurajează subtil viciul moral al invidiei, făcut posibil de practica repetată a comparației cu ceilalți, pentru a deveni unul din “motoarele” evoluției acestui spirit.

În ultima întâlnire, Laura Ghinea a explorat modul în care se schimbă valorile morale din societatea românească la intersecția dintre generații. Cercetarea ei a investigat ce fel de valori morale au primit cei 500 de participanți pe parcursul vieții lor, respectiv ce fel de valori morale au ales să transmită mai departe. Organizând aceste valori în jurul unor vectori, a concluzionat că valorile de tip prescriptiv (adevărul, respectul, corectitudinea) tind să fie înlocuite în mod discret cu valori care au în centru individul și trăirile sale (iubirea, empatia).

Dezbaterile vor continua și în semestrul al II-lea al anului universitar 2020-2021, astfel că vă invităm să urmăriți paginile SCIRI și CCEA, precum și conturile SCIRI și CCEA de social media, pentru detalii referitoare la următoarele întâlniri.

Publicitate

Journal Issue Launch – Applied Philosophy in the Times of the COVID-19 Pandemics (RFA)

We would like to invite the authors and readers of the Review of Applied Philosophy (Revista de Filosofie Aplicată) to the official launch of the last published issue, dedicated to the topic Applied Philosophy in the Times of the COVID-19 Pandemics. The event will take place on July 13th, 6.00 p.m. (Romanian time / EET)

The issue gathers 20 original pieces, written by philosophers, researchers and students from Romania, Slovakia, Canada, UK, South Africa, and Germany. Several members of the Editorial Board and the Advisory Board will introduce the special issue and speak about the topics and ideas included, namely: Rachel Robinson-Greene (Utah State University, Logan, Utah), Cristian Iftode (Faculty of Philosophy, University of Bucharest), Emilian Mihailov (Faculty of Philosophy & the Research Center in Applied Ethics, University of Bucharest), Ștefan Maftei (Faculty of History and Philosophy, Babes-Bolyai University, Cluj) and Iulia Grad (FSPAC, Babes-Bolyai University, Cluj). The host of the event will be Mihaela Frunză, the journal editor.

The event will take place online, on Zoom platform. Participation is free and limited to 100 places.

cover launch

 

 

Conferință SCIRI cu Emilian Mihailov (updated)

Vă invităm să participanți vineri, 29 mai, cu începere de la orele 16.00, la conferința SCIRI susținută de Emilian Mihailov, de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

Tema intervenției sale este: Despre familie: cum au uitat filosofii de unde au plecat?

Un rezumat al prezentării: „În mod straniu, nu există o filosofie a familiei, așa cum alte teme s-au bucurat de interesul filosofilor. De ce nu există o filosofie a familiei, așa cum există o filosofie a iubirii, a cunoașterii, a sensului vieții? Ce este o familie și ce probleme etice generează relațiile de familie? Ce probleme metafizice ridică întemeierea unei familii și ce probleme existențiale apar la finalul unei familii? În România a existat recent o dezbatere despre apărarea familiei tradiționale, ca și cum ontologia, metafizica și valorile familiei țin doar de perspectiva religioasă. În prezentarea mea voi contura cum arată o abordare filosofică și naturalistă de înțelegere a universului familiei.”

Conferința se va desfășura pe platforma Zoom iar ulterior va fi postată pe canalul de YouTube al SCIRI. Pentru a participa la conferință, folosiți următoarele date:

Topic: Conferință SCIRI cu Emilian Mihailov

Time: May 29, 2020 04:00 PM Bucharest

Join Zoom Meeting

https://us02web.zoom.us/j/86384540421?pwd=dUlOYTBWemp3dGh6UEpMM0tOT2pZQT09

Meeting ID: 863 8454 0421

Password: 554728

Dacă nu aveți cont pe Zoom, va trebui anterior întâlnirii să intrați pe zoom.us și să vă faceți cont. Vă rugăm să intrați pe platformă cu 5-10 minute înainte de ora 16.00, având setat numele dvs. real la numele de utilizator. Pe durata conferinței vă rugăm să vă mențineți microfonul închis și camera video deschisă. După prezentare va urma o sesiune de Q & A în care veți putea interacționa cu invitatul. Participarea este liberă, în limita a 100 de locuri.

conferinta SCIRI Emilian

Pentru cei care vor să urmărească înregistrarea prezentării lui Emilian, aveți aici link-ul video.