Seminarul de Cercetare Interdisciplinara a Religiilor si Ideologiilor


Conferință SCIRI cu Cristina Voinea și Constantin Vica (CCEA) (updated)

Avem bucuria să vă invităm vineri, 22 mai 2020, cu începere de la ora 16.00, la o nouă conferință SCIRI online. Invitații noștri sunt Cristina Voinea și Constantin Vica de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

Tema pe care o vor discuta este Patriarhul memelor, prezentarea succintă a intervenției lor fiind următoarea:

Internetul este cel mai propice mediu pentru meme. Orice poate fi „memetizat”, oricare dintre noi poate fi un „memar”. Rostul memelor online este, în genere, să semnalizeze și să moralizeze diverse persoane, atitudini, situații sau idei, iar copiii și tinerii aproape că-și duc conversațiile în meme digitale. Adică în imagini care conțin și un text, cu funcție ironică și moralizatoare, de cele mai multe ori. Din alăturarea imaginii și a textului se creează disonanțe cognitive, acesta fiind rolul acestor figuri retorice. Memele adesea sunt subtile, având mai multe interpretări. Se răspândesc rapid, se modifică (sau evoluează) rapid. Pot fi citite și interpretate ca un barometru al convingerilor colective, morale și politice, pot semnaliza o schimbare de percepție etc. Desigur, memele selectează publicuri, grupuri care împărtășesc același tip de umor. Alteori tema sau subiectul memei aduc împreună gândiri creative disjuncte. Un bun exemplu este deja lunga serie de meme despre Patriarhul Daniel și arghirofilia, simonia sa, așa cum sunt acestea denunțate de internauți.

Conferința se va desfășura pe platforma Zoom și va fi transmisă live pe canalul de YouTube al SCIRI. Pentru a vă conecta la Zoom, folosiți următoarele date:

Topic: Conferinta SCIRI cu Cristina Voinea și Constantin Vica

Time: May 22, 2020 04:00 PM Bucharest

Join Zoom Meeting

https://us02web.zoom.us/j/86857087040?pwd=cWQvbFV6clpXeUd3eWNBYW9KYUhQZz09

Meeting ID: 868 5708 7040

Password: 441351

Dacă nu aveți cont pe Zoom, va trebui anterior întâlnirii să intrați pe zoom.us și să vă faceți cont. Vă rugăm să intrați pe platformă cu 5-10 minute înainte de ora începerii prelegerilor, având setat numele dvs. real la numele de utilizator. Pe durata conferinței vă rugăm să vă mențineți microfonul închis și camera video deschisă. După prezentare va urma o sesiune de Q & A în care veți putea interacționa cu invitații. Participarea este liberă, în limita a 100 de locuri.

conferinta SCIRI Constantin Cristina

Update: Înregistrarea conferinței este aici: