Seminarul de Cercetare Interdisciplinara a Religiilor si Ideologiilor


PHILETIX – Reportaj filosofic

Guest Post de Livia Creț

Rândurile acestea vin de la o studentă care și-a petrecut semestrul I în Franța, unde în primele două luni ale semestrului orașul era vivante și joia considerată seara studenților. Totuși, prea puțin a durat farmecul zilei de joi în stil ‘studențesc’ din cauza restricțiilor aferente pandemiei. Întoarsă la un orar de aproape 24/7 în casă, am luat decizia ca, în loc să deplâng lipsa socialului să transform joia în seara Philetix. Nu, nu era vorba despre o seară de film, ci de un timp petrecut alături de prezentatorii și participanții programului PHILETIX – o suită de conferințe și discuții pe baza a multiple și diverse teme, uneori sub forma unor lansări de carte, alteori sub forma prezentării de texte, grafice, experiențe. PHILETIX devenise un companion de nădejde și o constantă binevenită – știam că joia era acea seară pe săptămână în care dedicam două ore descoperirii sau aprofundării de probleme aplicate. Acestea țineau oglinda societății ca unui dandy, însă nu pentru a o idolatriza ori blestema narcisic, ci pentru a chestiona problemele reale cu care se confruntă societatea pe care o compunem. De-a lungul celor patru luni de conferințe mi-am creat o hartă a interdisciplinarității în minte, un fel de rețea de metrou pentru care nu am nevoie de veșnicul Google Maps – am realizat în prelungirea cărui domeniu se încorporează un altul, apoi ce curent sau teorie vine în completarea căreia și esențial este faptul că această rețea este mereu incompletă, dar într-un sens bun! Sociologia psihologia, etica aplicată, literatura și încă multe altele sunt într-o perpetuă expansiune și astfel îmbogățesc domeniile vecine și cresc șansele unei mai bune abordări a subiectelor și a unei înțelegeri mai cuprinzătoare.


Pornind de la cartea cu același nume lansată recent de Laurențiu Staicu au fost abordate subiecte precum:

1) Modalități inovative de prezentare a filosofiei pentru a atrage un număr mai mare de adolescenți (promovarea filosofiei) prin angajarea directă a acestora într-un dialog deschis, interactiv; ideea vine să înlocuiască studiul filosofiei într-un cadru rigid, pur teoretic și orientat mai degrabă spre istoria filosofiei decât spre filosofia ca activitate. Dacă ar fi să rezum, cred că e important să studiem filosofia trăind filosofic, nu doar depozitând informații în minte, ci apropiindu-ne de subiectele pe care le citim, deoarece ‘din suflet lucrurile ne ies mai greu ca din minte’ (dacă e să folosesc o idee spusă de Laurențiu Staicu).

2) Filosofia ca formare a individului, nu informare; educație narativă, iar nu rigidă, pur teoretică.

3) Maniera de a prezenta filosofia cântărește mult și poate depăși chiar importanța metodei argumentative a acesteia, atunci când vorbim despre a atrage adolescenții (și nu numai) spre studiul ei. O metodă narativă de abordare a filosofiei poate suscita mai mult interes, așa cum și poveștile pe care le utilizăm de obicei la clubul de filosofie cu copiii au un suport tangibil de la care pornesc, un fir conductor narativ, din care se iscă întrebări și dezbateri care mai de care mai profunde și interesante.

Societatea contemporană se schimbă în ritm accelerat și în acest sens adolescenții își pierd răbdarea rapid, de aceea trebuie să găsim noi metode de a-i atrage spre filosofie ținând cont de interesele, comportamentul și idealurile lor actuale. Din discuțiile din cadrul conferinței rezultă că, prin povestea celor doi prieteni, autorul reușește să arate cum filosofia nu e o abstracție neinteligibilă, ci ea poate porni din cotidianul nostru, din chiar maniera proprie a omului de a exista ca Dasein.

Discuția a pornit de la cartea Talking about Ethics care urmează să fie publicată la finalul lunii februarie 2021, scrisă de Michael Jones, Mark Fernham și David Saxon. Gazde: Mihaela Frunză și Ștefan Maftei. Autorii au dorit să creeze o carte care să abordeze etica într-un mod atractiv pentru un public mai larg, nu doar pentru erudiți, ci și pentru studenții începători care fie studiază filosofia, fie provin din alte domenii. În acest sens, au conceput personaje care descoperă diverse dileme morale și propun diferite moduri de abordare a problemelor, oferind referințe teoretice pe parcurs. Cartea lor este o introducere în etică, atât în etica teoretică, cât și în cea aplicată și abordează subiecte variind de la probleme umanitare (imigrație, tortură, etica animalelor), până la probleme medicale (avort, transplant de organe, legalizarea narcoticelor), problemele căsătoriei și sexului și în cele din urmă problema foametei și a războiului.

Cercetările lor i-au făcut să-și dea seama că unele idei sunt bune pe hârtie, dar nu sună la fel de bine atunci când sunt predate în fața unei audiențe și de aceea au încercat să vină cu răspunsuri la dileme într-un mod care să fie potrivit pentru aplicarea în viața reală și să încurajeze cititorii să-și folosească rațiunea și să chestioneze varietatea manierelor în care putem răspunde la dilemele cu care ne confruntăm. Aceste probleme par la prima vedere accesibile pentru că le găsim în viața cotidiană și pentru că mulți oameni par să aibă propria părere despre ele. Însă ele constituie doar opinii, doxa, nu cunoștințe episteme, așa că autorii au dorit să îi încurajeze pe cititori să învețe și principiile fundamentale din spatele problemelor. Au vrut să stimuleze publicul să pună întrebări și să învețe cum să-și folosească rațiunea pentru a aborda o problemă.

Un subiect și o discuție foarte antrenante, care implică, aș spune, o cercetare etnologică. Tinder a devenit deja foarte ‘consumat’ în întreaga lume, de unde și expresia fast food dating asociată aplicației. Tinder prezintă multe aspecte care îl asimilează unui joc: tehnica de swipe și recompensele ca la păcănele. O problemă etică importantă pe care o prezintă aplicația este legată de scăderea autonomiei individului, ale cărei consecințe cântăresc mai mult decât cele ce decurg din problema responsabilității. Putem chestiona nivelul de manipulare psihologică pe care o astfel de platformă o implică și chiar dependența pe care o creează – mereu swipe, fie activ (dăm), fie pasiv (primim), ceea ce mi se pare o obsesie de acumulare ce merge mână în mână cu celelalte mecanisme similare de pe social media, e.g. strângerea de like-uri, acumularea de reacții pe Instagram sau retweeturi pe Twitter. A strânge cât mai multe match-uri devine pentru unii chiar scopul folosirii aplicației.

Fiind o aplicație destinată mai întâi tinerilor, cele mai multe efecte negative se înregistrează în rândurile acestora: incapacitatea de a rămâne singuri, incapacitatea de a face alegeri critice, pierderea răbdării (rejection mindset) – ne dorim tot timpul soluții garantate la probleme, în acest caz găsirea unui partener și în final avem potențarea sentimentului de ‘missing out on things’.

Mi se pare că Tinder, alături de alte rețele de socializare alese ca mijloace principale de comunicare de către societatea contemporană, dezvoltă de fapt în oameni un caracter evitant. Oamenii nu se caută cu adevărat unii pe alții atunci când se caută pe social media sau cel puțin nu se caută ca să se găsească. Oamenii sunt în goană după titluri sociale – cât mai mulți followeri, prieteni, match-uri și uită de raporturile sociale care depășesc ecranele și mediul virtual. De unde și consecința menționată de Maria Stoicescu, anume că oamenii nu mai știu sau nu mai pot să formeze conexiuni umane veritabile, să dezvolte relații sănătoase. Acest din urmă efect duce și la creșterea numărului de persoane singure, necăsătorite, un fenomen foarte accentuat în U.K., după cum au arătat graficele Mariei Stoicescu.

Dezbaterea a început cu prezentarea firelor conductoare ale proiectului ‘Copy-Me’, anume întrebările care au stat la baza formării seriei de mini documentare despre istoria copyright-ului. Mai exact, autorii proiectului s-au întrebat: Ce este, ce presupune și în ce condiții se desfășoară așa numita piraterie și cât de morală ar fi aceasta? Cel care este proprietarul intelectual ce face cu proprietatea sa? Dar cum rămâne cu artistul, creatorul și de ce câștigă intermediarii mai mult decât autorii în sine? O remarcă importantă ar fi faptul că cine are drepturile de autor pare să dicteze cultura, în sensul că decide cine are acces la ce și când.

Joana Rita Sousa a propus diferite abordări ale creativității: mai întâi ca gândire creativă în sesiunile de p4c (philosophy for children) propuse de Lipman, aceasta fiind una dintre cele 4 modalități principale de gândire, apoi ca facultatea imaginației la Immanuel Kant și în final ca abilitate ce compilează producerea de ipoteze și libertatea imaginației. Creativitatea este prezentă în cotidianul nostru, nu este ceva dincolo de capacitățile unei persoane, nu este ceva moștenit sau abstract, ci este o modalitate de reapropiere a lumii și am putea chiar spune că este orizontul semnificației pentru Dasein, deoarece creativitatea se regăsește și în a da o nouă semnificație unui obiect. Nu trebuie să ne cramponăm de funcția sa principală, putem descoperi mai multe variante, și iată că deja o avem – creativitatea în act!

O altă idee uimitoare pe care am luat-o de la această prelegere a fost că rolul facilitatorului este de fapt de a face lucrurile mai dificile pentru participanți. Altfel spus, facilitatorul propune mai multe probleme care pot fi văzute ca obstacole (de unde apare și dificultatea) pentru participanți, dar totuși ei nu uită să se bucure de aceste probleme în timpul dezbaterii și să se simtă în largul lor. Așadar, în timp ce îi angajează pe ceilalți să se gândească la probleme, facilitatorul are o slujbă proprie, respectiv să nu înceteze niciodată să practice propria gândire, la fel cum un dansator profesionist nu se oprește din repetarea mișcărilor sale. Una dintre sarcinile facilitatorului și o sarcină filosofică în general este de a depăși automatismele de gândire, de a nu se mulțumi cu un lucru sau altul, ci de a încerca să testeze diferite perspective și să includă aspecte noi în gândirea sa. O frază care m-a frapat și care mi-a plăcut foarte mult a fost aceea că un facilitator p4c urmează modelul unui muzician de jazz, ceea ce înseamnă că: cu cât exersezi mai mult, cu atât te vei simți mai confortabil improvizând.

De-a lungul istoriei regăsim tematizări ale invidiei la Rousseau, Kierkegaard, fără să mai menționăm că este unul dintre păcatele capitale în creștinism. În capitalism invidia se poate traduce astfel: societatea acumulării de capital antrenează o societate de competiție de consum între indivizi. Cu cât se consumă mai mult, cu atât omul dovedește că își permite să aibă mult și că poate consuma peste limitele nevoii de autoconservare. We could say we consume in order to show off. Acest fenomen de consum inoculează sentimentul de lipsă în acei oameni care nu își permit să consume în cantitățile celor care consumă peste măsură. A avea conștiința lipsei la ei se traduce prin invidie, dar mai mult, invidia apare între cei care își permit să consume peste măsură și dezvoltă o cursă perpetuă de consum – cu cât mai mult, cu atât ‘mai bine’. Lozinca societății capitaliste ar putea fi deci ‘A consuma nu pentru nevoie, ci a consuma pentru a fi invidiat’, de parcă invidia ne oferă forța necesară să continuăm. De fapt, ea ne dă doar un impuls nestăvilit de a continua să consumăm.

Pornind de la două întrebări directoare, anume care au fost valorile morale primite și care au fost acelea pe care oamenii le-au transmis mai departe, Laura Ghinea a realizat un studiu complex cu privire la direcția sau ‘destinul’ valorilor morale în sânul familiei. Acestea au un cuvânt de spus în dezvoltarea personalității și comportamentului individului în viața sa socială și profesională și de aceea merită văzut impactul valorilor transmise în familie asupra viitorului copiilor care ajung și ei la rândul lor adulți care transmit valori. Urmărirea dinamicii a făcut-o pe Laura să afirme o oarecare turnură postmodernistă în ranking-ul valorilor, trecând de la unele mai conservatoare la altele mai personale, mai calde, într-o legătură mai strânsă cu sfera empatică.


V-am purtat acum prin rețeaua de metrou interdisciplinară pe care o anunțam la început, iar dacă mai pot adăuga ceva la final de călătorie este că, în comparație cu o noapte de film sau un concert online cu durată limitată, conferințele PHILETIX persistă și după o oră și jumătate de prezentări și discuții. Sfârșitul este sfârșitul întâlnirii pe Zoom, dar ideile deplasate dintr-o parte în alta, observațiile și întrebările persistă și nici nu trebuie să plătim un abonament lunar pentru a le revizita. Recomand ca și în semestrul al doilea să participăm la conferințele din cadrul programului PHILETIX cu mintea deschisă și poate cu un pix și o foaie lângă noi pentru a nota cele mai interesante idei și toate întrebările care ne vin în minte. Aștept și așteptăm cu nerăbdare întâlnirile din semestrul al doilea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


%d blogeri au apreciat: